Definitie banuit dex98

BĂNUÍ, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimți; a întrevedea o anumită situație, o anumită soluție etc. 2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta. 3. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. 4. Intranz. (Reg.) A regreta, a se căi. – Din magh. bánni.
BĂNUÍT, -Ă, bănuiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este presupus vinovat; suspect. ♦ (Substantivat) Persoană presupusă a fi săvârșit o infracțiune, fără a exista însă dovezi îndestulătoare pentru a putea fi pusă sub învinuire. 2. (Reg.) Supărat, mâhnit. – V. bănui.